vivi raspunde 
Category Archives: weirdies
born for hard luck
“You look at me, you look at a man that was Peg: you look at me, you look at a man that was born for hard luck. I was born on the 13th day , odd day, on Friday, on a bad luck day. To show you that I IS in hard luck, if I go up the street walking fast, I run over something. I’m in such hard luck, if I go up there walking slow, something run ofer me. I’m in such hard luck, if I’m sitting down I’m in everybody’s way. I’m in such hard luck, if it’s raining down soup at this very minute, everybody’d be standing there with a spoon–why, I’d have a fork. Yes sir, I was born for hard luck….”
Care va aduceti aminte Amelie, el e Peg Leg Sam Jackson, negrul fara un picior care dansa in televizorul frantuzoaicei. L-am gasit din intamplare, aici. Bucatica din amelie, e de fapt un fragment dintr-un documentar despre el. Un schiop, cu un ochi mai mare decat celalalt, cu urechile mancate de degeraturi si un obraz crestat de ditamai cicatricea. Dar parca, nu stiu cum, nu pare un om fara un picior, ci unul care pur si simplu are doar unul, daca pricepeti ce ma chinui sa spun. Doamnelor si domnilor: Cand s-o-mpartit norocu, varianta blues.
Stai pisu…
Filed under rateuri notabile, street, weirdies
Aseara m-am dus la vot, in calitate de provincial, la sectia speciala o suta si ceva, undeva pe langa gara. Fusesem si mai devreme, pe la doua, dar coada era la fel de lunga, aproape doua sute de persoane. Ce-mi place mie la conditia de provincial-bucurestean e ca o data la cinci ani ai sansa unica sa te incarci de civism stand la o coada sa-ti exerciti dreptul. Am stat. N-am votat. N-am apucat.
Dar e ceva special in imbulzelile astea. Lumea fraternizeaza, se revolta, se impinge si se auto-ironizeaza. Jandarmi sunt luati peste picior iar politia e trimisa din cinci in cinci minute sa vada cam care mai e situatia in sectie si daca “intram dom’ne toti pan’ la noua”. E, asa, un fel de micro-revolutie cu eroi ce se nasc pe betonul de sub coada si mor ca somonii dupa contactul democratic cu stampila. Cum a fost acest tanar cu parul despletit care, dupa ce si-a exercitat dreptul, a coborat scarile cancelariei in fata multimii si a tinut un discurs anti-sistem inflacarat despre incompetenta si cele doua stampile de vot alocate sectiei speciale. Noi l-am incurajat cu urlete si fluieraturi iar el apoi a plecat cu ochii sticlind si fularul aruncat peste umar. In spate, prietena lui, ce incerca in zadar sa tina pasul cu el, i-a spus aproape soptit ceea ce i-a spus si Gala lui Dali, Aleida lui El Che, Nina lui Iliescu. I-a spus aproape soptit, cele doua cuvinte ce se rostesc in anticamera oricarei revolutii:
“Stai pisu…”.
I mix’em all the time
Filed under GRAPHIC DESIGN, weirdies
Un colaj morbidutz facut pe genunchi in doua seri, inainte de culcare. Dupa care, recunosc, am dormit ca un copil. Artistul a vrut sa reprezinte eterna lupta a poetului cu muza, a cravatei cu paiul de cocktail, a fotografiei de stock cu ilustratia de anii ‘60, a creierului cu spuma de capsuni. Sau poate e totusi doar un poster de film. Avem fierastraie si degustari neuronale. Ce-ar putea fi?
unde traieste cea mai mica pasare nezburatoare
Rasfoind in dimineata asta (2:26) google earthul in cautarea celor mai pierdute locuri de pe planeta asta, am dat de o insula care se numeste “Inaccessable Island”. Chiar asa. Nu va retin cu alte detalii, le gasiti pe wikipedia. Doar o chestie, aici (doar aici) traieste Atlantisia rogersi, The Inaccessible Island Rail, cea mai mica pasare nezburatoare. Cea mai mica pasare nezburatoare, traieste pe o insula inaccesibila si nelocuita. 30 de grame tzopaind intr-o lume de doar 14 kilometri patrati. Frumos. M-as duce sa-i fac o poza si sa o pun pe google earth, ca n-are. 
signalectica sortii
Azi, cat am mers pe jos din Rahova pana in Eroilor, m-am gandit un pic la alegerile pe care le-am facut in viata. Nimic filozofic, mai degraba un demers functionaresc de frunzarit curios prin dosarele sefului al mare. Ce sa zic… am facut cateva. Unele m-au intors din drum, altele m-au pus sa o iau de la capat cu totul, am si unele mai micutze care nici acum nu stiu ce inseamna. Ma rog, un recensamant aproape duios al modului in care celulele mi s-au rearanjat de cateva ori bune in viata. Apropierea de metrou m-a fortat sa trag si un fel de concluzii/observatii pe care le indosariez cat de modest pot mai jos.
Alegerile bune versus cele rele
Probabil cea mai mare prejudecata legata de alegeri e cea ce separa binele de rau. Am fost o vreme obsedat de a face alegerea buna, corecta. Cea care te forteaza sa iei in calcul totul astfel incat rezultatul sa-ti respecte intentiile. Adevarul e ca nu prea conteaza. Indiferent de directia pe care o alegi, ulterior se instaureaza un fel de echilibru. Cand castigi ceva, pierzi ceva si viceversa. Din nicio alegere nu iesi castigat pe deplin sau pierzi absolut totul. Ca si alegerile bune versus cele rele, opozitia castigului absolut in fata infrangerii totale e de fapt o iluzie. Nu se intampla niciodata. Bineinteles, asta nu explica cazurile frecvente povestite cu abuz de conditional “Daca as fi facut…” “Daca atunci as fi procedat altfel..” etc. De fapt la explica, dar intr-o alta lumina. Singurii oameni pierduti pe care i-am cunoscut erau doar cei care s-au ferit de alegeri. Care au ramas cumva blocati intr-un punct x speriati de consecintele dezastruase ale unui pas in orice directie. Rataciti sunt doar cei ce stau nemiscati, pe un fel de pamant pe care l-au tropait pana i-au sters cararile. Singurul lucru gresit pe care poti sa il faci in fata unei alegeri e sa inchizi ochii si sa te prefaci ca nu sti ca a sosit.
Tata trickster
Un trickster e o persoana, in sensul grecesc, etimologic al cuvantului, acela de masca (persona - masca purtata de actori pe scena). Poate fi un om pe care il cunosti sau unul pe care nu l-ai vazut niciodata si care la un moment dat ti se dezvaluie altfel. E cineva care la o raspantie iti spune “Poti sa o iei pe aici, dar poti sa o iei si pe aici. Toate merg inainte” O prejudecata legata de trickster, probabil fundamentata in numele pe care il poarta, e ca o astfel de entitate te va imbia sa faci alegerea gresita. Fals. Un trickster e un semn intr-o intersectie, face parte din signalectica sortii, e o simpla atentionare ca te afli in fata unei alegeri. Clovn sau coiot, pe trickster nu poti sa-l ignori, dar poti sa dai ulterior vina pe el, ceea ce facem majoritatea. E un personaj cocarjat ca un semn de intrebare care stie multe despre tine dar absolut nimic despre drumul tau, un nod in papura mintii care pare tesut chiar din cararile ce se intretaie sub picioarele tale. E usor de recunoscut. In preajma lui te cuprinde un sentiment plenar si brusc de libertate.
tweet-a-watt
Filed under weirdies
core77 a organizat o competitie de design “verde” - Greener Gadgets. Ce se vede mai sus e castigatorul. Pe scurt, e un device pe care il conectezi la reteaua electrica si printr-un modul wireless aparatu’ iti updateaza fluxul de twitter cu consumul zilnic de watti. Gadgetu e open source, schema electrica si modul de asamblare fiind disponibile pentru toti cei dispusi sa-si faca factura de curent publica. Lista de finalisti e mind-bending. Shortlist-ul cuprinde de la panouri solare personale pana la carcase de pc facute din carton.
jaluzele verticale, spinari orizontale
Am fost azi la o sedinta. De fapt, intr-o sala de sedinte. Fiind singurul in tricou mi-e greu sa fraternizez (nici macar declarativ) cu seama de gulere albe si pantonima imaculata ce se joaca in mediile astea bine sterilizate. Flipchart alb, scaune negre, proiector, jaluzele verticale, spinari orizontale etc. Ei, si stand eu in aceasta sedintza, desenand cu pixul branduit pe caietul branduit si molfaind in gura bomboana branduita cu care m-am servit, la un moment dat m-am oprit sa-mi relaxez activitatea cerebrala devenita prea intensa. M-am proptit cu o mana in masa cu gandul sa-mi imping scaunul in spate si sa incerc traditionala intindere de picioare. Si mana mi s-a lipit. S-a lipit efectiv. In inima acestui corporatism colosal uns pana la ultima vertebra, in sala asta curatata zilnic de bale si microbi, sub aceasta masa pe care au cazut atatea capete, cineva lipise o guma de mestecat. Magnific.
Cu ocazia asta mi-am adus aminte de unul dintre finalurile mele preferate de film, in care Marlon Brando, aflat pe marginea balconului inainte sa moara isi scoate guma de mestecat din gura si, intr-un cadru istoric, o lipeste sub balustrada. Gestu asta de suprema obraznicie in fata caruia se topesc toate povestile despre Marea Trecere, gainaria asta gingasa lipita in barba lui Dumnezeu ma rascoleste constant cat oi fi io de bun la suflet si baiat simtit.
Revenind, te salut trantore, oricine ai fi.
