Tocmai am vazut Watchmen si cum m-am strofocat sa citesc comic book-ul inainte, ma simt ca dupa o masa copioasa pe care am anticipat-o adulmecand la usa bucatariei. Satisfacut, dar nu dat pe spate. Alan Moore spunea intr-un interviu ” ‘I will be spitting venom all over it‘”, promitand sa nu-l vizioneze niciodata (e uncredited in film). Filmul pierde din pacate, dar conform pronosticurilor lui Moore, cateva lucruri care au facut din acest graphic novel un punct de referinta in domeniu. Probabil cea mai dureroasa la acest capitol este evitarea povestilor paralele cu care Moore a tesut atmosfera densa a acestui roman. Oricum, la cele 163 de minute pe care le are (Gilliam, ofertat in ‘89 si el, vroia o mini-serie de cel putin 5 ore), filmul incearca totusi sa acopere cat de cat povestea originala, prin mentinerea intacta a dialogului si fidelitatea spartana cu care Snyder a tratat detaliile vizuale.

Legat de art direction, cine s-a dus la Watchmen pentru a vedea un sequel la 300 s-a inselat amarnic. Vizual, e mult mai putin spectaculos. Lucru explicabil prin faptul ca, spre deosebire de 300, watchmen exceleaza mai ales prin poveste (cand am pus mana pe comic book, asta a fost primul lucru care m-a surprins - este extrem de bine scris). Gibbons este probabil un ilustrator comparabil cu Miller, insa viziunea celui din urma este mult mai cinematica, excentrica si cumva purista, construita pe linii de forta, in consecinta mai pretabila la tratamentul vizual aplicat de Snyder in 300.

Daca ce-am enumerat mai sus sa zicem ca pot fi considerate defecte, filmul are insa si o caruta de parti bune care, cel putin pentru mine, au adaugat mult flavour materialului original. Un zece absolut pentru casting - actorii sunt pur si simplu “de acolo”, incepand cu schizoidul roscat care-l joaca pe Rorscach si terminand cu profilul sculptural al lui Veidt. La fel de bine stau lucrurile si pentru coloana sonora, un imn hippie continand cateva dintre piesele la care Moore face referire directa in comic book (Ride of the Valkyries - intr-un pasaj de o scriitura ametitoare, absent in film, The Times They Are A-Changin, All Along The Watchtower) + niste Cohen cu Hallelujah cantata pe o scena de sex pe luna plina intre supereroi si niste stratosferic Glass.

Per total, ma bucur ca proiectul a cazut pe mainile lui Snyder, un regizor care stie sa speculeze detaliile respectand sfinteste continutul (finalul nu coincide totusi cu cel din carte). Se putea si “mai rau”. Trivia de pe imdb sustine ca pentru acest proiect, amanat de cateva ori bune, Warner pusese ochii la un moment dat si pe Aronofsky, insa acesta a considerat intriga anacronica si ar fi vrut sa actualizeze un pic toata povestea, cat sa o aduca pe timpul conflictului din Irak. Nahhh…

Intr-un cuvant: de vazut. Doar un lucru n-am sa-i iert. Ca desi am asteptat-o cu sufletul la gura, n-am auzit replica mea preferata din comics. Asa ca pun un jpeg doveditor mai jos, cu bula albastra iesind pe marte dintre buzitzele tahionizate ale lui dr. Manhattan. “We’re all puppets, Laurie. I’m just a puppet who can see the strings”